Echipa

 Suntem o echipa de oameni simpli, ca și tine.

Ne-am implicat în politică din convingerea că, dacă fiecare dintre noi ar mișca ceva, oricât de mic, în bine, și România se va mișca spre mai bine.
Am început cu Gradinari, comuna unde locuim.
Din 2018 analizăm problemele cu care se confruntă localitatea noastră și căutăm soluții pentru rezolvarea lor, în timp ce administrația locală cheltuie iresponsabil bugetul primăriei. Suntem o echipa de oameni tineri
Gradinari, Tantava si Zorile pot fi administrate mai bine de atât. Viziunea unei comune dezvoltate armonios, ecologic, cu grijă față de tradiție, dar și cu suflu modern, care să înlesnească viața localnicilor, poate deveni realitate.
Pentru asta e nevoie de multă muncă. Noi ne asumăm să facem asta și să fim aici, pentru Gradinari.

Simona Maita

Pozitia de Primar

Despre Simona Maita

Economist, Absolvent Facultatea ASE Bucuresti, promotia 2006, Master Audit Financiar Contabil
Mai multe despre Simona Maita

Matei Nicoleta Gabriela

Pozitia de Consilier Local

Despre Matei Gabriela Nicoleta

Bună, eu sunt Gabriela! Am absolvit Masterul si Facultatea de Studii Juridice si Administrative la Universitatea Dimitrie Cantemir, sunt căsătorită și am un băiețel de 5 ani. În toamna anului 2019 m-am inscris în filiala USR Grădinari, iar anul acesta candidez la consiliul local. De ce? Pentru ca avem nevoie de o schimbare! Mă voi face auzită și voi ști sa negociez astfel încât comuna Grădinari să aibă câștig de cauză. Pe lângă experiența profesională si abilitățile mele de comunicare, ambiția și dorința de a progresa, consider că sunt suficiente calități pentru a vă reprezenta interesele in consiliul local.
Mai multe despre Matei Gabriela Nicoleta

Ionita Liviu Marian

Pozitia de Consilier Local

Despre Ionita Liviu Marian

Salut! Sunt Liviu, am 29 de ani, sunt de profesie Economist, absolvent al Facultatii Ecologice din Bucuresti si sunt Mecanic de Locomotiva la Metrorex SA. Am intrat in politica, sa schimbam in bine comuna noastra si pentru viitorul copiilor nostri.
Mai multe despre Ionita Liviu Marian

Negru Ioan Voicu

Pozitia de Consilier Local

Despre Negru Ioan Voicu

Sunt Inginer Mecanic absolvent al Institutului Politehnic din Timisoara si sunt hotarat sa schimb in bine comuna Gradinari. Traiesc in Tantava. Trebuie sa punem umarul la schimbare si sa facem o echipa de oameni capabili, cu studii superioare, cu care sa construim. Am intrat in USR Gradinari pentru oamenii din echipa.
Mai multe despre Negru Ioan Voicu

Raba Marius Stefanel

Pozitia de Consilier Local

Despre Raba Marius Stefanel

Sunt absolvent al Universitatii Bucuresti si m-am implicat in politica pentru cei doi copii ai mei, sa le oferim o gradinita si o scoala cu conditii mai bune, un parc unde sa se joace in siguranta. Conditii mai bune de viata pentru toata lumea din Gradinari.
Mai multe despre Raba Marius Stefanel

Matei Cristian George

Pozitia de Consilier Local

Despre Matei Cristian George

Salut! Eu sunt Cristian! În vara anului 2011 am absolvit Facultatea de Administrație Publică, sunt  căsătorit și am un copil. Fac parte din USR Grădinari din dorința de a schimba comuna, sătul fiind de toate neajunsurile pe care le întâlnim zi de zi!
Mai multe despre Matei Cristian George

Mihai Emilian Cristian

Pozitia de Consilier Local

Despre Mihai Emilian Cristian

Salut! Sunt Cristi, sunt din Zorile si imi doresc sa evoluam si sa dezvoltam comuna noastra, dupa modelul celor din jur: Ciorogarla, Domnesti etc.
Mai multe despre Mihai Emilian Cristian

Petrache Aurel George

Pozitia de Consilier Local

Despre Petrache Aurel George

Sunt George, imi doresc o schimbare pentru noi toti si m-am implicat in politica determinat de nepasare actualului regim. Trebuie sa ne implicam cu totii, daca vrem cu adevarat o schimbare.
Mai multe despre Petrache Aurel George

Pena Mugurel Vasile

Pozitia de Consilier Local

Despre Pena Mugurel Vasile

Buna ziua! Sunt Mugurel Pena, am 46 de ani, traiesc in Gradinari si vazand lipsurile si nedezvoltarea din comuna noastra, am simtit ca trebuie sa fac ceva sa schimb lucrurile in bine.
Mai multe despre Pena Mugurel Vasile

Marin Florin

Pozitia de Consilier Local

Despre Marin Florin

Sunt Florin, am 43 de ani, traiesc in Zorile. Imi doresc schimbarea asteptata de toata lumea, drumuri asfaltate si extinderea retelei de apa potabila pe toate strazile din comuna. Egalitate pentru toti cetatenii comunei!
Mai multe despre Marin Florin

Maita Stefan

Dezvoltare Proiecte Infrastructura

Despre Maita Stefan

Sunt Inginer Chimist, absolvent al Politehnicii din Bucuresti. Am lucrat 15 ani in Multinationale, in tara si strainatate, si am coordonat proiecte complexe de infrastructura de Apa si Gaze. M-am implicat in politica pentru a schimba in bine locul unde traiesc.
Mai multe despre Maita Stefan